Imprimă această pagină

LEGEA NR. 174/2018 PRIVIND MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA LEGII NR. 217/2003 PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Parlamentul României adoptă prezenta lege in data de 18 iunie 2018

 

Art. I - Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins: „f) principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei și bărbați;”

2. La articolul 2, după litera f) se introduc trei noi litere, literele g), h) și i), cu următorul cuprins: ”g) principiul protecției vieții și siguranței victimei h) principiul respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale i) principiul abordării integrate”

3. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 3 - (1) În sensul prezentei legi, violența domestică înseamnă toate acțiunile de violență fizică, sexuală, psihologică, economică sau spirituală, care se produc în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărțit aceeași locuință cu victima. Violență domestică constituie și amenințarea cu astfel de acte precum și privarea arbitrară de libertate a unui membru de familie. (2) Constituie, de asemenea, violență domestică și violență împotriva femeii, împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale. (3) Violența domestică este o formă de violență care se manifestă cu preponderență asupra femeilor în relațiile de cuplu și de familie și va fi tratată ca o formă de violență împotriva femeilor. (4) Violența domestică este înțeleasă drept o încălcare a drepturilor omului, deopotrivă a femeilor și bărbaților. Violența împotriva femeilor reprezintă o formă de discriminare și însemnă toate acțiunile de violență de gen care au produs sau puteau produce vătămarea sau suferința fizică, sexuală, psihologică sau economică cauzată femeilor, inclusiv amenințările cu asemenea acțiuni, coerciția sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă aceste acțiuni survin în public sau în viața privată.”

4. La articolul 4 alineatul (1), literele b), c), f) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins: “b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, prin amenințare verbală sau în orice altă modalitate, șantaj, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin 2 mijloace de transmitere la distanță care prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar; c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activități cu grad mare de risc pentru viață sau sănătate și integritate corporală, altele decât cele de la lit. e); f) violența socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă , interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuința familială, privarea de acces în spațiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar; g) violența spirituală - subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moralspirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă și de învăța copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credințe și practici spirituale și religioase inacceptabile, precum și alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.”

5. La articolul 4, după alineatul 1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins: ”(2) În nicio formă și în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția sau așa-numita “onoare” nu pot fi considerate drept justificare pentru orice tip de acte de violență împotriva femeilor și bărbaților.”

6. Articolul 5 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

„Art. 5 - (1) În sensul prezentei legi, prin membru de familie sau membru al unității domestice se înțelege: a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, soții și copiii acestora, precum și persoanele devenite rude prin adopție, potrivit legii; b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; frații, părinții și copiii din alte relații ai soțului/soției sau ai fostului soț/fostei soții; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți şi copii, inclusiv foști concubini, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenții și descendenții concubinei/ concubinului și, precum și frații și surorile acestora. (2) În sensul prezentei legi prin victimă se înțelege persoana fizică care este supusă uneia sau mai multor forme de violență prevăzute la art. 4, inclusiv copiii martori la aceste forme de violență cu vârsta de până la 18 ani.” (3)Violența domestică se manifestă în familie, între parteneri intimi sau între foști parteneri indiferent dacă aceștia împart sau nu împart un domiciliu comun.”

7. La articolul 7, alineatul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: ”(1) Autoritățile administrației publice centrale și locale au obligația să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenței domestice și a violenței împotriva femeii, pentru preîntâmpinarea unor situații de încălcare repetată a drepturilor fundamentale ale victimelor violenței domestice, inclusiv prin furnizarea de informații și programe de educație despre modalitățile în care se pot preveni, evita, recunoaște și raporta cazurile de violență.”

8. La articolul 7, alineatul (2), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:

„g) măsurile ce pot fi dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și, după caz, prin ordinul de protecție, demersurile necesare pentru emiterea acestora și procedura de judecată.”

9. La articolul 7, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (3) – (6), cu următorul cuprins: „(3) Autoritățile administrației publice centrale și locale au obligația de a colecta date statistice relevante, dezagregate și la intervale regulate privind cazurile de violență domestică și violență asupra femeilor. Aceste date sunt colectate în vederea monitorizării funcționări serviciilor sociale destinate victimelor precum și în vederea studierii cauzelor și efectelor violenței domestice și a violenței împotriva femeilor. (4) Autoritățile administrației publice centrale sprijină derularea de anchete reprezentative la nivel național privind prevalența și tendințele tuturor formelor de violență domestică și de violență asupra femeii. (5) Autoritățile administrației publice centrale și locale asigură confidențialitatea și respectarea anonimatului în cadrul procesului de diseminare a datelor statistice și a rezultatelor anchetelor naționale. (6) Atribuțiile COJES prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1054/2005, se completează după cum urmează: a) promovarea abordării integrate a principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice; b) evaluarea stadiului aplicării şi respectării legislaţiei în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice la nivel local; c) elaborarea de recomandări pentru autorităţile administraţiei publice locale în vederea aplicării politicilor şi programelor specifice de prevenire și combatere a violenței domestice la nivel local; d) promovarea de propuneri pentru strategia locală de implementare a măsurilor de prevenire și combatere a violenței domestice la nivel local, cu accent pe nevoile comunității; e) coordonarea și eficientizarea mecanismelor interinstituționale în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice, inclusiv culegerea și centralizarea de date din domeniul violenței domestice. f) analizarea cazurilor de violență domestică cu grad ridicat de risc și formularea de recomandări privind soluționarea acestora.

10. La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins: “(2¹) Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, în baza rolului său de structură centrală cu rol de coordonare metodologică a structurilor de specialitate descentralizate ce pot asigura intervenția și furnizare de servicii sociale pentru victimele violenței domestice, în parteneriat cu alte autorități publice centrale ce pot interveni sau pot furniza servicii sociale pentru diferite categorii de victime ale violenței domestice (inclusiv copiii martori la violență domestică) și împreună cu autoritățile administrației publice locale cu atribuții privind asigurarea furnizării de servicii sociale vor monitoriza mecanismul local de cooperare interinstituțională locală pentru prevenirea și combaterea violenței domestice creat la nivel de județ, descris la Capitolul IV².”

11. La articolul 8, alineatul (3¹) se modifică și va avea următorul cuprins: „(31 ) Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, exercită funcțiile de strategie, reglementare, reprezentare și autoritate de stat în domeniul violenței domestice, cu atribuții în elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiilor și politicilor Guvernului în domeniul violenței domestice.”

12. Articolul 9 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins: 4 „Art. 9 - (1) Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Justiției, elaborează și difuzează materiale documentare privind prevenirea, cauzele și consecințele violenței domestice. (2) Ministerul Sănătății are obligația de a elabora instrucțiuni pentru a se asigura de faptul că medicii de familie și medicii specialiști din sistemul de sănătate public sau privat notează în fișa pacientului suspiciunile de violență domestică.”

13. Articolul 10 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins: ”Art. 10 – (1) Ministerul Educației Naționale are obligația de efectua demersurile necesare pentru a include în curriculumul școlar al fiecărui nivel de educație şi abordări didactice precum: egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, rolurile de gen, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relațiile interpersonale, violență de gen și dreptul la integritate personală, adaptate vârstei și înțelegerii elevilor. Judecătorii, procurorii, reprezentanţi ai poliţiei, organizațiile neguvernamentale, precum și instituțiile publice ce desfășoară activitate în domeniu, pot desfășura activități extracurriculare în învățământul preuniversitar, pe teme legate de violența domestică. (2) Ministerul Educaţiei Naţionale stabilește în termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi, procedura aplicabilă de către inspectoratele școlare județene în vederea transferării urgente, cu caracter temporar, a copiilor victime sau martori ai violenței domestice la unitatea școlară recomandată de către instituțiile care oferă servicii sociale pentru prevenirea şi combaterea violenței domestice”.

14. Articolul 11 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins: “Art. 11 - (1) Serviciul de probațiune din cadrul tribunalului, în colaborare cu organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități specifice în domeniu sau cu specialiștii, desfășoară activități de reinserţie socială a infractorilor condamnați pentru infracțiuni de violență domestică; (2) Activitățile de reinserție socială a infractorilor condamnați pentru infracțiuni de violență domestică pot cuprinde utilizarea serviciilor sociale furnizate în cadrul centrelor destinate agresorilor.”

15. La articolul 13, alineatul (1), literele c), g) și h) se modifică și vor avea următorul cuprins: „c) să înființeze direct, în parteneriat public sau, după caz, în parteneriat public-privat, servicii sociale pentru prevenirea și combatere a violenței domestice și să susțină funcționarea acestora; g) să își prevadă în bugetul anual sume pentru susținerea serviciilor sociale și a altor măsuri de asistență socială pentru victimele violenței domestice și pentru alte măsuri (campanii de informare și educare) ce vizează prevenirea și combaterea violenței domestice; h) să suporte, din bugetul local, în cazurile de violență domestică constatate în urma luării în evidență a victimei de către serviciile publice de asistență socială, cheltuielile cu întocmirea actelor juridice, precum și cele necesare pentru obținerea certificatelor medico-legale pentru victimele violenței domestice.”

16. La articolul 13, alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins: ”i) să suporte din bugetul local, în cazurile de violență domestică constatate în urma luării în evidență a victimei de către serviciile publice de asistență socială, cheltuielile cu asistența medicală a victimelor violenței domestice care nu sunt asigurate medical.” 5

17. La articolul 14, literele e) și f) se abrogă.

18. După articolul 14, se introduce un nou articol, articolul 141 , cu următorul cuprins: „Art. 141 - Autoritățile publice cu atribuții în domeniu pot desemna pentru instrumentarea cazurilor de violență domestică următoarele categorii de profesioniști, fără a se limita însă la acestea: asistenți sociali, psihologi și consilieri juridici sau persoane cu atribuții de asistență socială, angajați ai Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcțiilor de Asistență Socială, Serviciilor publice de asistență socială, polițiști de proximitate, asistenți sociali, psihologi și consilieri juridici precum și personal cu atribuții de asistență socială ai unor organizații neguvernamentale sau furnizori de servicii sociale autorizați cu care una dintre autoritățile publice a întocmit un contract de furnizare servicii privind această activitate.”

19. Titlul Capitolului III se modifică și va avea următorul cuprins: „Capitolul III - Servicii sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice”.

20. Articolul 15 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins: ”Art. 15 - Serviciile sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeii pot fi organizate în regim rezidențial, în regim de zi sau cu program continuu, cu sau fără personalitate juridică, de interes local sau județean. (1) Servicii sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeii organizate în regim rezidențial, cu găzduire pe perioadădeterminatăsunt: a) centre de primire în regim de urgență̆a victimelor violenței domestice; b) centre de recuperare pentru victimele violenței domestice; c) locuințe protejate. (2) Serviciile sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeii organizate în regim de zi sunt: a) centre pentru prevenirea și combaterea violenței domestice; b) centre pentru servicii de informare și sensibilizare a populației. c) centre de asistență destinate agresorilor. (3) Serviciile sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeii cu program continuu sunt: a) servicii de informare și consiliere pentru victimele violenței domestice de tip linie telefonică de urgență (help-line); b) servicii integrate de urgență destinate victimelor violenței sexuale. (4) Serviciile sociale destinate agresorilor sunt organizate în centre de zi care au ca obiectiv reabilitarea și reinserția socială a acestora, prin asigurarea unor măsuri de educație și consiliere. În condițiile legii, centrele pot monitoriza tratamentul adicțiilor. (5) Serviciile sociale specializate pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeii sunt oferite în mod gratuit victimelor.” (6) In termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ANES elaborează și supune spre aprobare proiectul de Hotărâre privind completarea HG nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, în vederea reglementării serviciilor sociale prevăzute la art.15 alin.(3) lit. a). (7) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii privind completarea H.G. nr. 867/2015, ANES elaborează și supune spre aprobare ministrului muncii și justiției sociale, proiectul de Ordin privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale, organizate ca servicii de informare și consiliere pentru victimele violenței domestice de tip linie telefonică de urgență (help-line).

21. La articolul 16, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: 6 ”(4) Finanțarea serviciilor sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, organizate în sistem public sau, după caz, în parteneriat public sau public - privat, se asigură din bugetele locale, din finanțări de la bugetul de stat prin programe de interes național precum și din diferite tipuri de finanțări nerambursabile sau rambursabile, sau, după caz, din bugetul de stat. În scopul finanțării serviciilor sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice pot fi utilizate resurse financiare provenite din donații, sponsorizări și din alte surse prevăzute de lege.”

22. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16¹, cu următorul cuprins: ”Art. 16¹ - (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura crearea și funcționarea serviciilor sociale prevăzute la art. 15, într-o distribuție geografică adecvată, care să asigure acces neîngrădit la servicii sociale și asistență tuturor victimelor supuse formelor de violență prevăzute de prezenta lege. (2) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura crearea și funcționarea serviciilor sociale prevăzute la art.15, cel puțin la nivel de județ, în funcție de identificarea și evaluarea nevoilor persoanelor supuse formelor de violență domestică prevăzute de lege, de pe raza județului, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentelor dispoziții legale.”

23. La articolul 17, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: “(3) Primirea victimelor în adăpost se face numai în caz de urgență sau, după caz, cu aprobarea conducerii centrului, atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsură de protecție. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele.”

24. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 18¹, cu următorul cuprins: “Art. 18¹ - (1) Locuințele protejate sunt unități de asistență socială de tip rezidențial pe durată determinată, cu sau fără personalitate juridică, care asigură găzduirea în regim de urgență, îngrijirea, asistența socială, consilierea juridică și psihologică și orientarea victimelor violenței domestice. (2) Adresa locuințelor protejate este secretă publicului larg.”

25. La articolul 19, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: „(3) Centrele de asistență destinate agresorilor pot asigura beneficiarilor tratament ambulatoriu în cazul diferitelor tipuri de adicții, la recomandarea unui medic specialist în condițiile prevăzute la art. 17, alin. (6).”

26. După articolul 21 se introduc două noi articole, articolele 211 și 21 ², cu următorul cuprins: „Art. 21¹ - Serviciile de tip linie telefonică de urgență sunt servicii sociale gratuite care asigură consiliere apelanților, în mod confidențial, în legătură cu toate formele de violență prevăzute la art. 3. Art. 21² - Centrele integrate de urgență în caz de violență sexuală asigură examinarea medicală și medico-legală, asistență post-traumatică și consiliere pentru victimele violenței sexuale.”

27. La articolul 22, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins: „(3) În soluționarea cazurilor de divorț, în care s-a reținut culpa unuia dintre parteneri cu privire la săvârșirea unor fapte de violență domestică, instanțele judecătorești competente pot dispune, 7 din oficiu sau la cererea expresă formulată de către celălalt soț, în sarcina agresorului, măsura de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de către serviciile de specialitate publice sau private. (4) Metodologia privind modalitatea de participare la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de către serviciile de specialitate publice sau private se elaborează de către Ministerul Justiției și Ministerul Muncii și Justiției Sociale în colaborare cu Colegiul Național al Psihologilor, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.

28. După Capitolul III se introduc două noi capitole, Capitolul III1 și Capitolul III 2 , cu următorul cuprins:

„Capitolul III¹ - Registrul Național al Ordinelor de Protecție Art. 22¹ - (1) La nivel național, se înființează, cu consultarea INS, Registrul Național al Ordinelor de Protecție denumit în continuare RNOP. (2) RNOP este un registru electronic, public, înființat și gestionat de către Ministerul Justiției, care cuprinde evidența persoanelor împotriva cărora au fost emise hotărâri judecătorești privind instituirea unui ordin de protecție și cele privind instituirea ordinelor de protecție provizorii, precum și evidența persoanelor împotriva cărora au fost emise hotărâri judecătorești privind interzicerea exercitării drepturilor părintești și/sau hotărâri judecătorești privind decăderea din drepturile părintești. (3) În vederea verificării cu celeritate a istoricului de violență domestică a unui agresor, instanțele judecătorești și parchetele pe rolul cărora se află înregistrate cauze care au ca obiect fapte de violență domestică, precum și organele de poliție care au fost sesizate cu privire la săvârșirea unor fapte de violență domestică și investighează asemenea fapte au acces direct și neîngrădit la informațiile din RNOP. (4) Metodologia privind modul de înființare, funcționarea, fluxul de date în sistemul electronic, gestionarea datelor și modalitățile de acces la informațiile din registru, se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 120 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

CAPITOLUL III² – Ordinul de protecție provizoriu

Art. 222 - Orice sesizare prin care este semnalată producerea unor acte de violență domestică este supusă de îndată verificării de către organul de poliție competent din punct de vedere teritorial, potrivit legii.

Art. 223 – (1) În scopul verificării sesizărilor prevăzute la art. 222 , la adresa la care a fost raportată săvârșirea unor fapte de violență domestică se deplasează o echipă alcătuită din cel puțin doi polițiști, cu excepția cazurilor când acest lucru nu este posibil. (2) În cazul în care verificarea sesizării prevăzute la art. 222 se efectuează de un singur polițist, este necesară prezența unui martor. În cazul în care acest lucru nu este posibil, verificarea se efectuează de către polițist, consemnând acest lucru în procesul verbal. (3) Pentru verificarea sesizărilor privind cazurile de violență domestică, polițistul are drept de acces în spațiul/locuința în care a fost semnalată agresiunea, inclusiv în sedii sau spații de lucru ale unei persoane juridice, fără a fi necesar acordul victimei sau al oricăreia dintre persoanele care locuiește cu aceasta, al proprietarului spațiului. (4) În situația în care organele de poliție sunt sesizate prin plângere, denunț sau iau la cunoștință pe orice cale despre săvârșirea infracțiunii de violență în domestică sau despre existența unor indicii solide referitoare la astfel de infracțiuni, prevăzute de art. 199 din Codul penal, în scopul înlăturării stării de pericol iminent pot emite un ordin de protecție provizoriu.

Art. 224 - (1) În activitatea de verificare a sesizărilor privind cazurile de violență domestică, polițistul are dreptul de a solicita informații victimei, agresorului, persoanelor care locuiesc împreună cu aceștia, vecinilor, reprezentanților persoanelor juridice, și oricăror altor persoane care au cunoștință despre fapte. 8 (2) Polițistul are obligația de lua măsuri de conservare și ridicare a mijloacelor materiale de probă, putând face înregistrări sau fotografii inclusiv cu aparatul de fotografiat, camera video sau cu telefonul personal, al victimei sau al martorilor. (3) Dacă există suspiciunea că faptele agresorului ar putea fi încadrate ca fiind vreuna dintre infracțiunile contra vieții, contra integrității corporale sau sănătății, contra libertății persoanei, contra libertății și integrității sexuale, inclusiv cele săvârșite asupra unui membru de familie, agresorul poate fi condus la secția de poliție pentru continuarea cercetării penale. (4) Polițistul întocmește un proces-verbal, în care consemnează informațiile prevăzute la alin. (2), precum și orice alte aspecte constatate și activitățile desfășurate. Când agresorul sau persoanele prezente la locul constatării au obiecții ori precizări cu privire la cele cuprinse în procesul-verbal, acestea vor fi de asemenea consemnate. (5) Procesul verbal se semnează de către polițist și, după caz, de către martori, presupusa victimă, presupusul agresor, precum și de către orice alte persoane care au furnizat informații sau au participat la activitatea de verificare. Dacă acestea refuză sau nu pot să semneze, polițistul va face mențiune despre aceste împrejurări.

Art. 225 - La încheierea activității de verificare potrivit art. 222 -223 , polițistul poate emite un ordin de protecție provizoriu în cazul în care se constată că există un risc iminent asupra vieții, integrității fizice, sănătății sau libertății unui membru de familie, în înțelesul prezentei legi.

Art. 226 - (1) Evaluarea stării de pericol iminent și a riscului de repetare a actelor de violență se realizează atât prin constatare directă la fața locului, cât și pe baza unor criterii cuprinse într-un formular de evaluare a riscului. (2) Evaluarea riscului se realizează pe baza unui formular de risc care cuprinde criterii și indicii relevante pentru evaluarea riscului, precum: tipul de violență exercitată asupra persoanei aflate în pericol, caracterul repetitiv al actelor de violență, elementele de vulnerabilitate ale persoanei aflate în pericol, contextul producerii actelor de violență, periculozitatea agresorului. Pe baza acestor criterii și indicii se stabilește un grad de risc care poate fi: scăzut, moderat, ridicat sau foarte ridicat. (3) În cazul în care, în urma completării formularului prevăzut la alin. (2), riscul este evaluat ca fiind ridicat sau foarte ridicat, emiterea ordinului de protecție provizoriu este obligatorie. (4) În situația în care în urma evaluării stării de pericol iminent și a riscului de repetare a actelor de violență se constată că nu este necesară emiterea unui ordin de protecție provizoriu, polițistul are obligația de a asigura informarea victimei cu privire la posibilitatea formulării unei cereri de emitere a unui ordin de protecție și de a pune la dispoziția acesteia un exemplar al cererii. (5) Emiterea ordinului de protecție provizoriu nu împiedică luarea unei măsuri preventive în condițiile Codului de procedură penală.

Art. 227 - (1) Prin ordinul de protecție provizoriu pot fi dispuse cu caracter provizoriu, pentru o durată de până la 5 zile, una sau mai multe dintre următoarele măsuri: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, cu obligația de a preda cheile locuinței polițistului; b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei și, dacă este cazul, schimbarea încuietorilor locuinței; c) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate prin acesta; d) predarea de către agresor organelor de poliție a armelor deținute sau ridicarea acestora. e) pe lângă oricare din măsurile dispuse la literele a) - d), polițistul poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere de specialitate într-un centru destinat agresorilor. (2) În situația dispunerii unei măsuri care presupune evacuarea temporară, organele de poliție îi vor solicita agresorului să dea o declarație pe propria răspundere prin care să precizeze : a) dacă alege să locuiască la o rudă sau la o altă persoană și să menționeze, după caz, adresa acestora; 9 b) dacă, în cazul în care nu are unde să locuiască se va adresa adăposturilor sau centrelor rezidențiale pentru persoane fără adăpost/alte servicii care oferă cazare. (3) În durata măsurilor nu se include timpul strict necesar conducerii agresorului la sediul organelor de poliție, în vederea lămuririi aspectelor legate de săvârșirea infracțiunii de violență domestică. (4) Ordinul de protecție provizoriu este executoriu și prevederile sale se aplică de îndată, fără somație și fără trecerea vreunui termen. (5) Ordinul de protecție provizoriu cuprinde motivele care au determinat luarea măsurii, ziua și ora la care măsurile încep, precum și ziua și ora la care acestea încetează. (6) Dacă ordinul de protecție provizoriu nu cuprinde nici o mențiune privind durata oricăreia dintre măsurile luate, acestea se vor considera luate pe durata maximă. (7) Ordinul de protecție provizoriu este comunicat, de îndată, agresorului, dacă este prezent și persoanelor protejate prin acesta. Ordinul de protecție provizoriu este comunicat și organelor de poliție de la domiciliul/reședința agresorului și victimei. (8) În situația manifestării refuzului agresorului, punerea în executare a măsurilor stabilite prin ordinul de protecție provizoriu se realizează prin constrângere. (9) În situația formulării, ulterior, a unei cereri de emitere a unui ordin de protecție, durata inițială a ordinului de protecție provizoriu se prelungește cu 5 zile.

Art. 228 - Odată cu emiterea ordinului de protecție provizoriu, dacă în cauză există minori, persoane cu handicap sau alte persoane vulnerabile, unitatea de poliție sesizează de îndată DGASPC, comunicându-i și o copie a ordinului, în vederea luării măsurilor de protecție prevăzute de lege.

Art. 229 - Procedura de intervenție a organelor de poliție în cazurile de violență domestică, precum și a celorlalte instituții, de emitere a ordinului provizoriu de protecție, inclusiv forma și procedura de completare a formularului de risc prevăzut la art. 226 , precum și procedura de executare a ordinului de protecție provizoriu se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției și Ministerului Muncii, și Justiției Sociale, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 2210 - (1) Dacă prin ordinul provizoriu de protecție s-a luat măsura evacuării temporare a agresorului, polițistul are obligația de a-l informa pe agresor asupra dreptului de a solicita cazare în cadrul serviciilor sociale existente . (2) Autoritățile locale au obligația de a asigura în cadrul serviciilor sociale existente servicii de găzduire pentru agresori în cadrul centrelor rezidențiale pentru persoanele fără adăpost și adăposturilor de noapte.

Art. 2211 – (1) Ordinul de protecție provizoriu împreună cu documentele care îl însoțesc se înaintează de către polițist, pentru confirmare, procurorului din cadrul parchetului de pe raza teritorială a secției de poliție din care face parte polițistul, în termen de 24 de ore. Confirmarea ordinului de protecție provizoriu se realizează prin aplicarea de către procuror a unei rezoluții cu caracter administrativ pe ordinul de protecție provizoriu. (2) În cazul în care constată aspecte de nelegalitate sau netemeinicie, procurorul poate infirma, motivat, ordinul de protecție provizoriu. Dacă ordinul de protecție provizoriu a fost infirmat, măsurile și obligațiile care au fost dispuse prin acesta încetează. (3) După îndeplinirea procedurii de la alin. (1), ordinul de protecție provizoriu însoțit de o copie a probelor care susțin emiterea sa, se transmite de către procuror, de îndată, către judecătoria corespunzătoare parchetului din care face parte procurorul care a confirmat ordinul de protecție provizoriu. Solicitarea procurorului de emitere a ordinului de protecție judecătoresc produce efecte similare dispozițiilor propuse la art. 22 alin. (9) din proiect, respectiv prelungirea de drept a duratei ordinului provizoriu, pe durata procedurii judiciare, care se derulează conform art. 27 și următoarele din lege. 10 (4) Ordinul de protecție provizoriu este verificat de către judecător în termen de 48 de ore de la înregistrare, în camera de consiliu, fără citarea părților, participarea procurorului fiind obligatorie. (5) Judecătorul, în procedura de constatare a legalității și temeiniciei ordinului de protecție provizoriu, emite o hotărâre prin care poate să dispună următoarele: a) menținerea măsurilor și obligațiilor impuse; b) instituirea unor măsuri sau obligații noi în sarcina agresorului; c) modificarea sau ridicarea unora dintre măsurile dispuse. (6) În cazul în care judecătorul constată nelegalitatea sau netemeinicia ordinului de protecție provizoriu, măsurile și obligațiile dispuse prin acestea încetează. (7) Hotărârea prevăzută la alin. (5) este definitivă și se comunică tuturor părților interesate și instituțiilor cărora le-a fost comunicat ordinul de protecție provizoriu.

Art. 2212 – (1) Ordinul de protecție provizoriu poate fi contestat la instanța de judecată competentă potrivit art. 2211, în termen de 48 de ore de la comunicare. (2) Contestația se judecă cu citarea părților. Neprezentarea acestora nu împiedică judecarea cauzei. (3) Contestația se soluționează în regim de urgență, dar nu mai târziu de data la care expiră termenul pentru care a fost emis ordinul de protecție provizoriu, în camera de consiliu, cu citarea organului constatator. (4) Participarea procurorului este obligatorie. (5) Hotărârea cu privire la contestație este definitiva

Art. 2213 - Dispozițiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu cele privind ordinul de protecție.”

29. La articolul 23, alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c 1 ), cu următorul cuprins: ”c1 ) cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, și, după caz, a copiilor, într-un centru de asistență dintre cele prevăzute la art. 17;”

30. La articolul 23, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: “(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie și poate recomanda internarea voluntară sau, după caz, poate solicita internarea nevoluntară, în condițiile Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată. În cazul în care agresorul este consumator de substanțe psihoactive, instanța poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea acestuia într-un program de asistență a persoanelor consumatoare de droguri, conform art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

31. La articolul 23, după alineatul 3 se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins: “(4) Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune luarea unor măsuri de control a respectării ordinului de protecție și pentru prevenirea încălcării acestuia: a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanță, potrivit împrejurărilor, la secția de politie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție; b) obligarea agresorului de a da informații organului de poliție cu privire la orice schimbare a locuinței, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea agresorului din locuința familiei. c) verificări periodice și /sau spontane privind locul în care se află agresorul; d) comunicarea ordinului de protecție angajatorului cu obligarea agresorului de a depune la organul de poliție care supraveghează executarea ordinului de protecție a programului de muncă 11 stabilit de angajator, pentru perioada în care agresorul se află sub imperiul ordinului de protecție, precum și stabilirea obligației pentru angajator de a anunța imediat organul de poliție care supraveghează executarea ordinului cu privire la orice întârziere sau lipsă de la programul de lucru; e) teste specifice depistării consumului de droguri, substanțe psihoactive sau alcool, periodic ori la solicitarea spontană a organelor de poliție, pentru agresorii consumatori de astfel de substanțe; (5) Dispozitivul hotărârii va cuprinde și mențiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune, conform art. 32.”

32. Articolul 27 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins: ”Art. 27 - (1) Cererile pentru emiterea ordinului de protecție se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie. (2) La cerere, persoanei care solicită ordinul de protecție i se poate acorda asistență sau reprezentare prin avocat. (3) Asistența juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecției este obligatorie. (4) Judecata se face de urgență și cu precădere. Dispozițiile art. 200 și ale art. 201 din Codul de procedură civilă privind verificarea cererii și regularizarea acesteia, respectiv fixarea primului termen de judecată, nu sunt aplicabile. Citarea părților se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente. (5) În caz de urgență deosebită, instanța poate emite ordinul de protecției și fără citarea părților, chiar și în aceeași zi, pronunțându-se pe baza cererii și a actelor depuse, fără concluziile părților. (6) În soluționarea cererii, nu sunt admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat. (7) Procurorul are obligația de a informa persoana care solicită ordinul de protecției asupra prevederilor legale privind protecția victimelor infracțiunii. (8) Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordinului se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare. (9) Soluționarea cererilor nu poate depăși un termen de 72 de ore de la depunerea cererii, cu excepția cazului în care, anterior, s-a emis un ordin de protecție provizoriu, iar soluționarea cererilor se face până la expirarea măsurilor dispuse prin acesta. (10) În cazul în care instanța a fost sesizată potrivit art. 2211 , instanța se va pronunța până la expirarea ordinului de protecției provizoriu.”

33. La articolul 29, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: ”(2) Executarea hotărârii se face fără somație sau fără trecerea vreunui termen.”

34. La articolul 29, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: ”(3) Respectarea ordinului de protecție este obligatorie și pentru persoana protejată prin intermediul său.”

35. La articolul 30, alineatele (1) - (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: „(1) Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai apelului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare dacă s-a dat fără citarea lor. (2) Instanța de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta. (3) Apelul se judecă cu citarea părților. Dispozițiile art. 27, alin. (1), (3), (4), (6) și (8), sunt aplicabile în mod corespunzător.” 12

36. La articolul 31, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: ”(1) Copia dispozitivului hotărârii prin care s-a admis cererea de emitere a ordinului de protecției se comunică, în ziua pronunțării, structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința victimei și a agresorului.” ”(4) Organele de poliție au obligația să monitorizeze modul în care se respectă hotărârea judecătorească prin care s-a dispus ordinul de protecției și să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare. În cazul nerespectării cu intenție a hotărârii, se poate dispune măsura arestării preventive a agresorului. ”

37. La articolul 31, după alineatul (4) se introduc șase noi alineate, alineatele (5) - (10), cu următorul cuprins: ”(5) Odată cu comunicarea ordinului de protecție prin care s-a luat măsura evacuării temporare a agresorului, acestuia i se va comunica și posibilitatea de a solicita găzduirea în cadrul centrelor rezidențiale pentru persoanele fără adăpost și adăposturilor de noapte.” (6) Organele de poliție au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea, prin vizite zilnice la locuința victimei, în primele 3 zile după punerea în executare a ordinului de protecție sau a ordinului de protecție provizoriu, prin vizite inopinate la locuința victimei în zilele următoare, verificări telefonice, precum și prin orice alte modalități relevante. În exercitarea atribuțiilor de monitorizare a respectării ordinului de protecției, organele de poliție pot utiliza dispozitive electronice de monitorizare. (7) În cazul în care se constată sustragerea de la executarea ordinului de protecție, va fi sesizat organul de urmărire penală. (8) În exercitarea atribuțiilor de monitorizare a respectării ordinului de protecției, organele de poliție au dreptul și obligația de a pune în aplicare măsuri de prevenire a nerespectării hotărârii, care pot cuprinde, în mod obligatoriu, dar nu limitativ: efectuarea de vizite inopinate la locuința persoanei vătămate; apelare telefonică de control a victimei/agresorului; solicitarea unor informații din partea vecinilor, colegilor de la locul de muncă al victimei/agresorului, de la unitatea de învățământ frecventată de victimă/agresor sau altor persoane care ar putea furniza informații relevante. Măsuri de prevenire a nerespectării hotărârii se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor prezentei legi. (9) În cazul în care persoana protejată prin ordinul de protecție încalcă dispozițiile acestuia, ea va fi obligată la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea și punerea în executare a ordinului. (10) Modul de calcul al cheltuielilor generate de emiterea și punerea în executare a ordinelor de protecție și a ordinelor de protecție provizorii la care poate fi obligată persoana protejată, se va stabili prin ordin al ministrului afacerilor interne, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor prezentei legi”.

38. Articolul 32 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins: „Art. 32 - Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) - (4) și dispuse prin ordinul de protecție, constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 5 ani. (2) Constituie infracțiune și se pedepsește conform alin. (1) încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu. (3) Împăcarea nu înlătură răspunderea penală.

39. La articolul 34, alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins: 13 „c) dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată de către un serviciu specializat care indică un grad de risc suficient de scăzut și faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenței domestice sau pentru familia acesteia.”

40. După Capitolul IV se introduce un nou capitol, Capitolul IV 1 - Intervenția de urgență, cu următorul cuprins: „Capitolul IV¹ - Intervenția de urgență Art. 35¹ - (1) Intervenția de urgență se realizează prin intermediul unei echipe mobile formată dintr-un reprezentant al Serviciului Public de Asistență Socială, denumit în continuare SPAS, și un reprezentant al poliției din comunitatea în care a avut loc situația de violență domestică. (2) Echipa mobilă are rol de verificare a semnalărilor, evaluare inițială și realizarea demersurilor necesare pentru depășirea riscului imediat, după caz: transport la unitatea sanitară cea mai apropiată în situațiile în care victima necesită îngrijiri medicale, sesizarea organelor de cercetare penală, emiterea unui ordin de protecție provizoriu, referire la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, denumită în continuare DGASPC sau, după caz, la SPAS , în vederea găzduirii și aplicarea managementului de caz și altele. (3) Semnalarea situațiilor urgente de violență domestică se realizează prin intermediul liniilor telefonice ale instituțiilor publice abilitate să intervină în cazurile de violență domestică, inclusiv a liniilor telefonice de urgență. (4) Personalul din cadrul SPAS realizează evaluarea gradului de risc pe baza unui instrument specific, care se aprobă împreună cu procedura pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică, prin Ordin emis de către ministrul Muncii și Justiției Sociale, în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. (5) Pentru verificarea semnalărilor privind violența domestică, reprezentanții SPAS au drept de acces, în condițiile legii, în sediile sau punctele de lucru ale persoanelor juridice , precum și la domiciliul persoanelor fizice. Pentru efectuarea acestor verificări, organele de poliție au obligația să sprijine reprezentanții SPAS (6) Managementul de caz se asigură de către compartimentul violență domestică din cadrul DGASPC. În scopul de a sigura accesul neîngrădit la găzduire în situațiile de urgență, precum și la restul serviciilor sociale existente pentru victimele violenței domestice precum și pentru agresori, DGASPC cooperează activ cu SPAS-urile și furnizorii privați de servicii sociale de pe raza teritorială a județului. Victimele pot fi găzduite în orice serviciu social cu această destinație, indiferent de domiciliul acestora, unde există un loc disponibil.”

41. La articolul 36, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: „d) bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, precum și ale municipiilor, orașelor și comunelor; autoritățile locale au responsabilitatea de a estima dimensiunea locală a situațiilor de violență domestică și a aloca un buget adecvat activităților din domeniu;”

42. Titlul Capitolului VI se modifică și va avea următorul cuprins: “Capitolul VI - Contravenții și infracțiuni„

43. La articolul 40, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31 ) și (32 ), cu următorul cuprins: „(3¹) Constituie contravenții, dacă potrivit legii penale nu constituie infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 7.000 lei: a) nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1) - (4); 14 b) nerespectarea prevederilor art. 16 și16¹. (3²) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (3¹) se realizează de către inspectorii sociali, conform prevederilor legale .

44. După articolul 40, se introduce un nou articol, articolul 40¹, cu următorul cuprins: ”Art. 40¹ - Violența psihologică exercitată în condițiile prevăzute la art. 4, lit. b) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau, după caz cu amendă, dacă nu constituie o infracțiune mai gravă” 45. Capitolul VII - Dispoziții finale se abrogă. Art. II - Anexa referitoare la Cererea privind emiterea ordinului de protecție se completează, astfel: a) După punctul I - Date privind autoritatea sau organismul care formulează cererea, se introduce un nou punct, pct. I.1, cu următorul cuprins: “I.1 Date privind agresorul Numele și prenumele: Adresa: Telefon: Fax: E-mail: …..” b) La punctul II - Asistența juridică, câmpul al doilea, se înlocuiește cu următorul cuprins: „Doresc/Nu doresc acordarea de asistență juridică prin avocat desemnat din oficiu.” c) La punctul VI - Descrierea faptelor pentru care se solicită emiterea ordinului de protecţie, se introduce o nouă cifră, cifra 8 cu următorul conținut cuprins: ”Ați beneficiat anterior de o hotărâre judecătorească privind emiterea unui ordin de protecție? DA*/NU”. *Notă: Dacă la pct. 8 răspunsul a fost DA, menționați hotărârile judecătorești privind emiterea ordinului de protecție și precizați, după caz, numărul hotărârilor și durata valabilității ordinului de protecție, după cum urmează: ”1. hotărârea judecătorească nr.________ din data de __________ emisă de către ___________ (instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească) cu valabilitate __________(durata de valabilitate a ordinului de protecție). Ordinul de protecție emis a fost respectat DA/NU” Art. III - În cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma "violență în familie" se înlocuiește cu sintagma "violență domestică". Art. IV - Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.