Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investeşte în oameni!

Alege Demnitatea

Prima profesoara a propriului copil

Citat: „Vreau sa lucrez, sa am un ban care sa stiu ca e scos din mana mea, nu vreau bani degeaba. Vreau sa demonstrez ca noi, persoanele cu handicap, nu suntem o pleava, asa cum suntem considerati.” Abuzurile din familie nu sunt intotdeauna echivalente cu violentele fizice; abuzul verbal, mai ales, poate provoca mult rau victimelor sale. Doamna V. este un astfel de exemplu. Ca in multe alte situatii similare, si aici alcoolul joaca un rol: „Sotul meu bea si din cauza alcoolului vorbeste vulgar, indiferent fata de cine, pentru el nu conteaza: copil, vecini, oricine, dar in special eu, copilul si parintii mei”, spune doamna V. Abuzurile au inceput cam din 2008, pe cand copilul lor avea sase luni; doamna V. si sotul ei s-au casatorit in 2007, iar baietelul s-a nascut in anul urmator. „tin minte ca tineam cu copilul pe picioare – pentru ca eu pana la sase luni nu l-am leganat – si am fost nevoita sa-l dau jos ca sa ma apar, pentru ca a inceput sa ma scuipe, sa-mi zica tot felul de vorbe.” La violentele verbale s-au adaugat, uneori, cele fizice. „Cand nu ma pot intelege cu el, ca sa iasa afara din camera sa se linisteasca sunt nevoita sa-l imbrancesc, sa-l imping, apoi trebuie sa tin de usa ca sa nu intre.” Pe langa brutalizarea fizica, doamna V. este expusa si amenintarilor: „Daca are ceva in mana, spune «acum dau cu asta in tine, acum bag cutitul in tine».” Chiar daca barbatul nu trece la fapte, femeia este ingrijorata. „De asta imi e teama, in momentul in care este sub influenta alcoolului nu stiu ce reactie va avea.” Deocamdata, procesul de divort este in curs, iar femeia spune ca este hotarata sa continue cu finalizarea formalitatilor, mai ales ca lucrurile merg „din rau in mai rau”. Uneori, identificarea primelor semne ale viitoarelor abuzuri este din pacate tardiva. Sotul doamnei V., de exemplu, s-a apucat de baut in 2008, la doi ani de cand se cunoscusera si la un an dupa casatorie. Abuzurile nu incep dintr-o data, ele se dezvolta in timp. „A inceput cate un pic, cate un pic, sa zica tot felul de vorbe, pentru mine a fost o masca pe care abia atunci si-a scos-o”, spune femeia. „Eu il avertizasem inca de cand ne cunoscuseram, i-am spus ca nu sunt de acord cu alcoolul si tigarile. Pe parcurs am vazut ca totul este OK, nici nu-mi imaginam ca exista un om ca el, asa de bun si de la locul lui.” Lucrul cel mai rau este ca potentialul negativ al abuzurilor verbale se rasfrange mai ales asupra copilului. „Mie mi-e frica sa nu devina un copil violent, mi-e teama ca vazand toate vulgaritatile astea in casa sa nu se exprime la fel si in afara. Cu anumiti copii, pe care nu-i suporta, nu vorbeste frumos, asta ma ingrijoreaza. il supraveghez ca sa vad cum reactioneaza fata de ceilalti copii si atunci cand ramanem noi singuri incep sa-i explic ca nu e frumos sa faca ce a facut, ca sa inteleaga.” Inevitabilele apeluri la Politie, cum se poate banui, n-au dat rezultate. „Fostul sef [de post, n.n.], care acum nu mai este, a venit de vreo doua ori, l-a ridicat, apoi m-am trezit cu el acasa. L-am sunat pe seful de post si nu mi-a raspuns la niciun telefon. Iar el [sotul, n.n.] imi spunea «vezi, nici Politia n-are ce sa-mi faca». Pentru el Politia nu exista, si nici pentru mine, m-am lamurit. Am dat doua declaratii, politistii care lucreaza acum in localitate l-au amendat, dar amenzile au venit la domiciliul parintilor, unde e el luat in spatiu, si tot eu trebuie sa le platesc. De cand s-a angajat, de vreo doua luni de zile, fac in asa fel incat sa iau bani din salariul lui ca sa platesc amenzile. A fost inspector la primaria Botosani, a fost 14 ani casatorit acolo. Acum are un post de paza la aeroport, la Otopeni. Nu stiu cum face fata acolo, pentru ca intotdeauna cand vine acasa e knock-out, baut rau si pornit pe scandal.” Responsabilitatea agentilor de politie in aceasta privinta nu poate fi subliniata indeajuns de mult. Dincolo de numeroasele cazuri in care politistii chemati sa constate agresiunea nu au facut nimic sau s-au rezumat doar la a restabili linistea, Elena Salculescu, jurista Fundatiei Estuar, da exemplul unor situatii complet opuse, in care agentii isi fac meseria cum trebuie: „Exista sectii de politie unde – am vazut asta – exista modele de cereri pentru emiterea unui ordin de protectie si unde politistii ajuta femeia sa completeze un astfel de act. Din punct de vedere juridic, aceasta cerere trebuie sa aiba o anumita forma. Am vazut si politisti care fac aceste lucruri, ceea ce e mare lucru. De asta pot spune ca sunt situatii in care politistul sau politistii joaca un rol foarte important in demersul pe care il face femeia. Politia este primul punct de contact, acolo victima face primul pas. De multe ori, am sfatuit victima sa nu se duca la Politie, ci direct la parchet ca sa faca plangerea. Sunt si femei care completeaza astfel de cereri direct la instanta. Trebuie informate femeile, in primul rand, ca exista acest instrument legal si, in al doilea rand, trebuie sprijin din partea punctului de intrare in sistem, care este Politia. Ar mai putea fi vorba si de Salvare, chiar si de medicii de la Urgenta, de la IML, care constata agresiunea.” Din punctul de vedere al psihologului Adrian Florin Socol, Politia ar trebui sa aiba si sa utilizeze protocoale de interventie pentru astfel de cazuri (si nu numai!), cu o lista-tip de actiuni ce trebuie facute pentru a se asigura integritatea victimei si informarea ei asupra posibilitatilor pe care le are la indemana. Femeile aflate intr-o relatie cu un sot sau partener violent se vad adesea pe sine ca victime, gandindu-se ca nu au capacitatea, abilitatile de a duce o astfel de lupta. insa pe de alta parte ele se pot vedea si ca supravietuitoare, folosind toate caile de actiune pe care le au la dispozitie. Situatia materiala a doamnei V. este una delicata; calificata ca tricoteur, nu lucreaza deocamdata, avand un handicap din nastere, si traieste din indemnizatia primita de la stat. „Am fost sa ma angajez, dar pentru nimeni existenta mea nu pare utila la ceva. Sunt inactiva, din punctul de vedere al multora.” Ce urmeaza este un episod care pune in lumina defectele birocratiei romanesti si inertia generalizata din aparatul administratiei publice: „Am fost chiar trimisa – erau locuri de munca pentru persoanele cu dizabilitati, in Targoviste – exact la punctul unde se lucreaza cu aceste persoane. Am fost pusa la proba de lucru. Eu, nefacand niciodata croitorie, stiu totusi sa cos la masina, dar la masina manuala, nu electrica. Lor le-a fost frica, vezi, Doamne, ca se va intampla ceva cu mine daca vor avea comenzi mai mari. Ma puneau in ipostaze in care sa ma simt eu prost, intelegeti? Asta m-a deranjat foarte mult.” Lipsa unui loc de munca a facut-o pe doamna V. sa se auto-izoleze. Doar discutiile cu duhovnicul ei (la care se refera ca la o „terapie”) si nasterea copilului au repus-o, cel putin in parte, pe picioare. Parohia locala ii mai ajuta de fiecare Craciun cu ce se mai strange din ce se colecteaza. „Cu indemnizatia pe care o am e mai greu sa ma descurc, as vrea sa lucrez, sa am un venit in plus, ca sa pot sa-mi intretin baiatul cum trebuie. As putea sa lucrez si pe calculator, de acasa, poate sa completez formulare, ceva care sa-mi permita sa stau in preajma copilului, sa nu fiu departe de el. Aici e problema, daca plec de acasa copilul nu va mai avea cu cine sa stea. L-am inscris la muzica, la Palatul Copiilor din Targoviste. Sunt multumita pentru ca este gratuit, caut sa fac in asa fel incat sa fie totul gratuit, dar nu stiu daca sunt cursuri bune sau nu. L-am dat si la engleza, de citit l-am invatat sa citeasca de la varsta de trei ani. Dar mai intervin si probleme neprevazute; cand s-a imbolnavit a trebuit sa intru in banii pe care ii aveam deoparte pentru locurile unde trebuie sa mearga el. Eu vreau sa lucrez, sa prestez, sa am un ban care sa stiu ca e scos din mana mea, nu vreau bani degeaba. Vreau sa demonstrez ca noi, persoanele cu handicap, nu suntem o pleava, asa cum suntem considerati.”