buna seara nu eu sint cea batuta e fica mea de tatal ei . la virsta de 14 ani a plecat la tatal ei crezand ca acolo o duce mai bine e adevarat din punct de vedere material o ducea insa la inceput nu avea treaba ei mai tirziu a inceput bataile sub diverse motive cel mai des i se reprosa ca se culca cu diversi baieti si tot asa a continuat mergem dupa ea sa vin acsa nu vroia ii era frica o ameninta ca ne omara pe mie si frati ei . eu sin recasatorita cind am vazut ca nu vrea sa vina inapoi am rupt ori ce legatura cu ea acum o luna sa intors taicaso din strainatate si a inceput iar cu bataia din acelasi motiv nu zic ca poate nu are dreptate dar asta nu inseamna ca trebuie sa o amoare ea de frica sa otravit sia taiat venele eu am aflat de la cineva de la spital a chemat doctori politia si el ia zis ca daca spune politiei ca el a batuto o omoara si ea nu a zis . am zis ca nu ma mai bag daca ea nu vrea sa plece de acolo dar azi a venit la mine si mia zis ''mami nu mai merg la el ca mam saturat sa iau bataie''am mers cu ea la politie dar politistu mia zis ca nu poate face nimic ca nu are nici plingere ca a batuto si nici de la medicul legist si a trebuit sa plece inpoi la el si mi frica sa nu se omoare ca vede ca nu am cum sa o ajut nu puteti dumneavoastra sa o ajutati sa scape de acolo ca are numai 25 de ani si nu avem la cine sa apelam as fi trimiso undeva departe dar nu am pe nimeni el a zis fetei ca poitia nui face nimic ca il cunoaste si are dreptate astept un raspun de la dumnevoastra va multumesc

Demnitatea este un concept pe care noi, romanii, il traim si gasim din ce in ce mai greu. Uneori ne este teama sa nu deranjam, de multe ori trecem pe langa povesti pentru ca nu stim ce sa facem, ce trebuie facut in aceste conditii. Cunosc femei care suporta toanele unor barbati care nu le merita - care le lovesc si terorizeaza, insa pana acum o vreme nu stiam ce trebuie sa fac. Am incercat sa le fiu alaturi, sa le devin prietena. Unele au inteles, altele nu. Uneori e nevoie de atat de putin, ai nevoie de cineva alaturi, pe care sa-l simti prieten. Mi-as dori sa vad femeile ca isi iau vietile in propriile maini, ca au curaj sa schimbe ceva, mai ales de dragul copiilor. Felicitari pentru ajutorul si sprijinul pe care il oferiti victimelor violentei domestice!

Ma numesc Simona si am 26 de ani! la varsta de un an am fost infectata cu hiv zise mama. auzind de mica pe mama ca vorbea in casa de aceasta boala eu memoram, dupa un timp auzeam si la scoala invatatorul. crescand afectata de aceasta boala, stand prin soutale de mica am realizat problema mea. am avut o viata gra, cu tatal alcoolic , mereu plina de lipsuri. mama era prezenta putin in viata mea, la modul ca eram in casa doar pentru a manca ce era si vedea parintii in stare de ebrietate. ma doare sa spun asta. titusi sunt parintii mei sii iubesc. La varsta de 16 ani , boala neluand tratament, boala mea a devlansat si am facut o tumora. am trecut greu oedte, coma 4 zile, lipsa mamei linga mine, chimioterapie un an, par cazut, etapa oeste etapa. si am reusit sa trec peste, duo am inceput din nou scoala, am terminat m a luat si bacalaoreatul , m,am inscris si la facultate, am terminat Asistenta Sociala. acum sunt in italia. muncesc ca si Badanta. incetc si visez sa .mi fac o casa. casa care mi.a lipsit intotdeauna. imi doresc sa traiesc sa am outere si stiu ca o sa luot pt ca pot. Atentionez si transmit oamenilor curaj de a trece pedte tot si toate in giata. viata e una si trebuie sa luptam pt ea. Acesta este scurta mea piveste principala care m.a marcat si ma schimbat. nu vreau ajutor de la nimeni, vreau sa lupt si sa traiesc.Spet ca cineva sa citeasca svurta mea poveste. Va multumesc :)

Buna seara. Mi-am făcut mare curaj să îmi scriu povestea pe care o traiesc și am nevoie de un sfat. Este destul de complexă dar voi evidenția doar ce este mai important și la subiect. Sunt o mamă de 27 de ani cu o fetita minunată de 10 luni,care nu știe încotro s-o apuce. Sunt impreuna cu sotul meu de 10 ani,din care 6 ani jumate suntem casatoriti legal,dar totodată suntem în divorț de 6 luni. În toti anii aceștia de căsnicie am avut multe urcușuri și coborâșuri,certuri,despărțiri,împăcări până ne-am hotărât la un moment dat să ștergem tot cu buretele și să o luăm de la zero. Totul bine și frumos,ne-am propus să facem și un bebe pt ca ne doream foarte mult și după multe încercări a venit vestea cea mare. La început toată lumea fericită, bucuroasă, numai urări de bine,etc.... Eiii și de aici începe coșmarul. După 3 luni de sarcina, iubitul meu soț a luat-o pe o altă cale.Începuse să se indragosteasca de sora unei prietene comune,plus de asta Începuse rău și cu bautura. Eu am observat după un scurt timp ca el se schimbase în comportament și nu-l mai interesa casă și familia deloc,m-am hotărât să îl controlez să văd unde e problema. După lungi căutări mi-am dat seamă ca el(30de ani)avea o relație cu acea fata(18 ani). El bineînțeles ca mereu nega acest lucru și îmi spunea ca eu sunt nebuna și îmi imaginez totul. Timpul trecea,burtica creștea și indiferența lui cu care mă trata era insuportabilă, nu-i pasă deloc de noi. Eu sufeream în sinea mea de respingerea lui. La un moment dat nu mai suportam situația și m-am hotărât să stăm în camere separate,aveam 5 luni de sarcina,oricum pe el nu-l interesa ca doarme singur,mai mult își permitea să vb în liniște cu amantă lui în dormitor. De multe ori l-am surprins ca vb cu respectivă dar mereu veșnicul răspuns ca era un prieten,nimeni altcineva. Începuse să lipsească noaptea de acasă,venea beat etc. Pe zi ce trecea ne îndepărtăm mai mult și deveneam ca doi străini în casă. Fiecare făcea ce vroia,fără obligații,fără explicații fără nimic. Au mai trecut încă 3 luni,iar noi tot așa eram. Dar intr-o dimineata, el trebuia să se ducă la serviciu,și când colo își luase liber în ziua aceea și pleacă pe la 7 jumatate de acasa. Eu nu știam unde se duce pt ca nu vorbea cu mine,dar eu am bănuit și după 2 ore,m-am dus după el. L-am găsit acasă la amantă lui,amândoi în pat se uitau porumbei la un film și mâncau seminte. Specific ca respectivă sta în afară orașului la 20 de km,la țară,și eu nu știam exact unde dar știam cum se numește satul. Am cautat-o întrebând vecini pe stradă și am gasit-o bineînțeles. Să revin la momentul când i-am găsit pe amândoi în pat,când m-au văzut au înlemnit,iar dragul meu soț mi-a spus doar atât "ce cauți tu aici,cum ai intrat? În fine a urmat un scandal monstru atât în casă cât și pe stradă,era o căldură infernala afară,în august fiind,eu în 8 luni de sarcini,deci un tablou de ceea mai mare frumusețea. Ne-am certat,ne-am înjosit reciproc,a reușit să îmi dea și o palma ca să fie tot tacâmul, am ripostat și eu la fel de nervi, intr-un final am reușit să plec de acolo,el a rămas cu mândră lui. După vreo 3 ore ajunge și el acasă. Atunci i-am cerut să părăsească domiciliu, unde stăteam cu chirie,bineînțeles ca nu a vrut și am fost eu nevoita să plec. Am plecat intr-o altă chirie, ca nu aveam în altă parte unde să mă duc. De atunci s-a rupt totul. Eu mi-am văzut de treabă mea ,el la fel...după o lună am născut,el normal ca nu s-a omorât să vină nici la spital să recunoască copilul. Între timp el a plecat în Germania la muncă alături de tatăl meu,și eu începusem să caut " consolare" în altă parte. Mă regăsisem pe facebook cu un fost iubit in urma cu 8 ani. Toate bune și frumoase la început,mi se pare totul rup din rai,cand defapt eram în groapa care se adâncea din ce în ce mai mult. Recunosc ca a fost omul potrivit în momentul potrivit la vremea aceea,mă "salvase" din visul urât in care traiam, prin felul lui de a fii,vb frumos,îmi acorda foarte multă atenție, m-a susținut moral,chiar dacă nu era lângă mine pt ca și el tot așa muncea în Germania. Vb la tel,ne vedeam pe skype,etc.după ce am născut fetita,viață mea s-a schimbat radical,mă dedicam ei în totalitate,era lumină ochilor mei,m-a făcut să uit de toată suferința mea. Timpul zbura,ea creștea,relatia mea cu respectivul lua amploare,după aproape 5 luni a venit și el acasa în concediu de crăciun,toate parcă erau ca în filmele de dragoste.Eram fericiți și ne iubeam mult. Începusem să ne facem planuri pt viitor împreună,credeam cu toată inimă ca el este bărbatul care îl vreau lângă mine mereu,mă susținea moral dar și financiar,era singură mea sursă de venit,se atașase foarte mult și de fetiță mea,pe zi ce trecea îl iubeam mai mult. Ajunsesem să mă mut din orașul în care stăteam,la dorință lui în București unde stătea el. Eu am ramas cu cea mica acasa in Bucuresti iar el s-a intors la munca in Germania.De aici a început și al doilea coșmar al meu.Din bărbatul șarmant și drăgăstos a devenit o brută fără scrupule. Mă făcut în așa fel să devin dependenta de el,sa-l iubesc la nebunie,profitând astfel să mă facă "prizonieră" lui. La momentul actual sunt disperată. Nu am voie să fac nimic din ceea ce îmi doresc fără acordul lui,nu am voie să mă îndepărtez de casă mai mult de max 3 km,durata să nu depășească o ora,cât mai puține ieșiri din casă,sau chiar deloc dacă se poate,mă suna extrem de des la tel să vadă ce fac și cu cine sunt,de preferat sa-i răspund din prima ca altfel ia foc. Cu fetiță am voie numai în față blocului sau în parc la 10 min de casă dar numai cu acordul lui și în timpul asta vb la tel sau ne vedem pe skype cât stau afara. A reușit până și faptul să mă îndepărtez de toată familia și prieteni.nu am voie să vb cu ei,și în caz de vb el trebuie să fie de față. Îmi contorizează chiar și timpul cât trebuie să stau la masa,să dorm să am grijă de fetiță. Dacă nu fac ca el se supăra cumplit și vb ff.urat, mă face în toate felurile,mă amenința când vine acasa mă călca în picioare dacă mai fac ceva contra lui. Nu am voie să mă machez,port haine cât mă largi și să acopere pielea cât mai mult. Mă acuza mereu de infidelitate,orice fac nu este bine,nu am voie la drept de apel sub nicio formă,mă face în așa fel să mă consider vinovată de toate. Dacă e supărat spune ca eu i-am provocat starea asta. Va jur ca îmi este frică să mai ies din casă numai să nu mă mai cert cu el. Evit orice ce lucru minor numai să fie bine și tot nu-i mulțumit. Mă controlează psihic,nu mai pot. Din cauza lui,ca dorește să stea non stop de vorbă cu mine îmi neglijez și fetiță câteodată,cu teamă ca iar îmi "scoate" ochii ca nu am timp să vb cu el. Listă continuă la infinit,sunt mult mai multe. Mă simt urmarita la tot pasul.Va rog vreau un sfat ce să fac. De iubit îl iubesc și nu aș vrea să rup relația dar nici așa nu mai pot sta. Se va schimba oare pe parcurs??? Sunt singură,am renunțat la tot pt el,chiar și la părinți mei,și ei sunt foarte supărați pe mine,nu mai îndrăznesc să le cer ajutorul. Cum fac să ies din încătușarea asta care mă usucă din picioare???.aștept un sfat va rog mult de tot. Va mulțumesc din suflet dacă ăți citit povestea mea.

Am avut demnitatea sa imi i-au viata in piept singura cu un copil de doi ani,in urma badjocori,violentei si dispretului sotului meu fata de mine.Insa viata nu a fost dreapta cu mine.Am intimpinat foarte multe greutati insa ultima ,si cea mai grea,ma pus la pamant.Acum 3ani fiul meu s-a turnat motorina pe el si sa dat foc.Internat la spitalul de arsi nedandu-mi sanse prea mari de supravietuire,a venit ca un alt trasnet si diagnosticul lui.SCHIZOFRENIE PARANOIDA.Acum ma confrunt si cu problema ca o sa locuim in strada.Ma intreb de ce asa sa sfarseasa o poveste .Si cum sa mai lupt cu viata.

Eu de 9 ani si jumatate lucrez in Italia. Sotul meu a lucrat la Centrala nucleara Cernavoda, copiii (un baiat si o fata ) au terminat liceul la Cernavoda. De 4 ani sotul nu mai lucreaza sta acasa binemersi crede ca i se cuvine lucrul acesta in timp ce eu suport o viata de stres si de umilinta pe aici pt ca nu este usoara viata in strainatate si nici lucrul cu batranii nu este usor !Au inceput neintelegerile intre noi de 2 ani pentru ca eu ii spun tot mereu ca ma simt foarte obosita si mi-as dori o pauza sa stau si eu acasa mai mult , dar ca trebuie sa munceasca el pt a ma intretine pe mn pt ca eu bani nu am strans trimitand mereu acasa pentru lucrarile de imbunatatire care s-au facut . Avem o casa destul de mare la tara si a avut nevoie de multe reparatii .Anul acesta ne-am certat deja de 2 ori pe tema serviciului si s-a ajuns la injurii si jigniri din partea lui la adresa mea ceea ce eu nu merit !nu vorbim cu lunile , nici macar la telefon , de vazut la internet astept eu mult si bine ca desi are 2 laptopuri acasa , nu le deschide pe niciunul si de aici se poate intelege situatia . Cum m-ati putea ajuta si pe mn ? Cu un sfat sau consiliere? Eu accept cu draga inima o colaborare pentru ca este mult de povestit si pe internet nu e ca stau eu sa scriu acum ... verzi si uscate .Multumesc .

Sunt divortata de cinci ani, copilul mi-a fost incredintat spre crestere si educare.copilul a mers la tatal sau in vizita pana la un moment dat. De atunci suntem prin procese si protectia copilului, care sunt de partea tatalui.sunt penalizata de executor. Nu stiu ce sa mai fac, va rog ajutati-ma.

Pregatim un protest de amploare ! Vom cere ca agresorii sa fie ridicati de politie de la prima sesizare,sa fie judecati in maxim 24 de ore,sa fie decazuti din drepturile parintesti,iar dupa eliberare sa li se emita ordin de protectie pentru un an de zile. Doar o astfel de lege va diminua rata criminalitatii si va reduce victimile violentei domestice. IMPLICA-TE SI VEI SCHIMBA DESTINUL COPIILOR DIN ROMANIA ! https://www.facebook.com/groups/Mihaela.Tincu.Mustata/?fref=ts

Salutare!!! Mi-a fost greu să îmi scriu povestea mea, dar e o încurajare pentru toate femeile. La o vîrstă de 22 de ani am întilnit un bărbat de care m-am îndrăgostit. A fost ceva plăcut, ceva frumos ce poate fi în viaţa unui cuplu. Am început a locui împreună, am făcut locuinţa noastră plină de armonie. După foarte puţin timp am spus acel aşteptat Da. Viaţa pentru mine pînă aici seamănă a o poveste care cu siguranţă şi-o doreşte orice femeie. Soţul meu lucra, eu studentă la facultatea de Medicină. Într-o zi soţul îmi spunea că am să finisez universitatea dar nu voi lucra nicicînd. Apoi a început să verifice în ce haine mă îmbracam, pe cînd prefer un stil clasic şi nu fustiţe scurte. Apoi mă limita să comunic cu colegii şi chiar de genul femenin. Ultima picătură a fost că m-a încuiat în casă şi telefonul mobil mi s-a luat. Gelozia ajunsese la maxim. Am încercat să fug dar oricum mă găsea şi trăiam într-o fobie. A inceput să-şi aplice forţa fizică, mă umilea în locuri publice. Mi-a fost ruşine că asta vedeau colegii mei. Pînă am spus ca aşa nu se poate de continuat. Am scris două plîngeri la poliţie, a fost amendat doar.De atunci apăruse şi ameninţări că nu voi trăi mult şi să fiu atentă la trecerea de pietoni. Am consultat şi un medic am urmat antidepresive dar îmi făceau pe zi ce trece mai rău, din casă nu ieşeam căci mă temeam că era poate el. Slabisem Foarte mult ,pînă cînd nici nu aveam nevoie de mîncare. Am spus că nu mai pot, am fost şi la biserici, mănăstiri. Părinţii au fost cu lacrimi în ochi căci nici haine nu mai aveam pe mine, toate erau largi, arătam foarte rău. La universitate o profesoară, un medic bun şi îi mulţumesc mult, m-a invitat în cabinet am stat de vorbă şi mi-a dat un nr de telefon unui psihoterapeut. Chiar în ziua ceia am sunat,m-am programat. Am fost cîteva şedinţe la D-na şi mi-am luat inima în dinţi am spus o frază fostului soţ care o ţin minte şi pînă acum- Îmi pare rău că te-am întilnit pe tine şi de-acum înainte prefer să nu te mai ştiu. Mi-ai făcut multe (Chiar şi banii de la nuntă mi-ai luat toţi ), dar acum respir fără tine. Nu pot să îţi mulţumesc pentru ceva fiindcă mi-ai provocat doar dureri. Îi mulţumesc celui de Sus că nu mai suntem împreună şi nu ni-a dat copii comuni ca să vadă şi ei scenariul care l-am trăit. Acum respir mai uşor şi acum nu mi-e frică de el, căci nu imi va face nimic. Iubesc Viaţa, chiar dacă soarta m-a palmuit. Sunt mîndră de mine căci am devenit un om puternic şi aştept să bată în uşă fericirea mea. în rest am absolvit universitatea mă gîndesc la etapa de rezedentură. Am planuri măreţe şi cu siguranţă vor fi cu succes fiindca depun mult efort.. Sunt împlinită şi aştept să fiu şi iubită.. Vă mulţumesc. Vă urez să fiţi tari şi să aveţi parte de fericire. Vă îmbrăţişez cald.

Sunt o mama in varsta de 27ani, In urma cu 4 ani am ramas insarcinata cu prietenul meu, dupa care ne-am mutat impreuna in casa parintilot lui. am nascut o fetita minunata care are 3 ani. Pe toata perioada sarcinei si pana acum 3 saptamani am stat langa acest barbat(daca se poate numii asa) langa care am suferit batai, jigniri, amenintari, injosiri.....ma facut sa cred ca nu pot face nimic in viata, ca nu sunt capabila.... in urma cu un an am hotarat ca trebuie sa plec de langa el pentru ca nu puteam suporta ca fetita mea sa mai auda atatea lucruri urate...la varsta de 2 ani jum cand ma vedea plangand imi spunea ca imi promite ca o sa fim fericite amandoua , numi sa nu mai plang.... in urma unei batai am fost la politie plina de sange si am reusit sa dau o declaratie...doar atat pentru ca intre timp au sosit parintii lui si m-au dus acasa si nu am fost lasata sa merg la spital niciodata(nici cand am avut capul spart). Dupa mai multe incercari de a pleca din casa aceea am reusit acum 3 sapt sa plec doar cu hainele in care eram imbracata si fara fetita....actele mele personale si copilul au ramas in casa lui... am fost la politie dar mi se spune ca nu pot intra cu mine in casa sa imi iau actele si copilul...am trimis si actele pentru custodia copilului dar mi se spune ca dureaza.... respectivul spune ca nu stie nimic de actele mele si ca el ma lasa sa merg acolo oricand dar imi este frica sa ma duc singura(inainte de a pleca ma amenintat ca ma omoara sau ma pune in scaun cu rotile daca plec), Va rog mult daca ma puteti ajuta sa imi spuneti ce as putea face sa imi recuperez fetita.... pentru ca el si familia lui nu stiu nevoile ei si nu au participat la cresterea ei decat financiar. Multumesc