Violenta domestica imbraca diverse forme

Dragii mei, Am 39 de ani si cine ma vede ar spune că sunt o femeie puternica si frumoasa.Am fost căsătorită timp de 20 de ani si mare parte dintre cei care ma stiu ar spune si ca am avut o căsnicie frumoasa.Pentru ca asa se vedea din afara...O vreme cred ca nici macar eu însămi nu am vazut. Povestea începe în urma cu 20 de ani.Eu,o fata simpla de la tara,el la fel... Credeam ca daca ai alături persoana iubita poti sa treci peste orice.Asa incat am hotarat,împotriva tuturor,sa-mi unesc viata cu el.Pentru ca il iubeam,am decis sa-i fiu alături,sa-l sustin,sa-l îngrijesc si sa-l respect.Ceea ce am si facut timp de 20 de ani.Am facut un copil,ne-am realizat material.Am uitat insa încet-încet ce inseamna sa fii fericită.Si,culmea,cand am avut curajul sa o spun,mi s-a spus ca nu o meritam.Am realizat ca tot ceea ce-mi închipuiam ca însemn pentru el nu exista de fapt.Nu am fost nici sprijinul lui,nici sotia de care era mândru,nici mama responsabilă.Nu eram nimic,in afara de "proasta"pe care o manipula asa cum dorea.Am decis sa deschid ochii si am inteles ca sugrumarile pe care mi le aplica nu erau de fapt din cauza ca "il provocam",asa cum motiva;em inteles ca "proasta"eram numai pentru că acceptasem tot,atatea ani,si nu pentru ca el ma considera asa;am inteles ca sunt mai buna decat toate celelalte femei cu care el isi petrecea timpul;am inteles ca nu sunt si nu am nimic din ceea ce mi-am imaginat ca am:respect,valoare,importanta,rost in viata.Am decis sa divortez,spre marea uimire si furie a sotului meu.Am îndrăznit să-mi doresc sa traiesc.Am divortat,dar fericirea inca refuza sa se arate.Trecutul inca este prezent,el inca ma controlează,direct sau indirect.Am renuntat la tot,in speranta linistii pe care mi-am dorit-o.Dar inca ma uit in dreapta si in stanga,cu sentimentul ca sunt urmărită,inca sunt amenitata frecvent,jignită,umilită sub diverse forme,una dintre acestea fiind campania de convingere a copilului nostru de 16 ani ca sunt cea care a dustrus tot.Timp de 20 de ani am acceptat diverse forme de violenta domestică pentru ca nu am avut curaj sa-mi acord ceva absolut firesc:respect fata de mine însămi.Si pentru ca am iubit...nestiind ca iubirea primeste in schimb tot iubire si nu durere.Durere pe care inca o primesc,fara a intelege de ce.Vreau sa inteleg,vreau liniste si,mai ales,ma vreau pe mine însămi asa cum stiu ca Dumnezeu m-a creeat:buna,iubitoare,gospodina,responsabila,calda.Mi-e dor.. Vreau sa salut ideea acestei campanii si in acelasi timp vreau sa ofer o mana de ajutor,prin experienta pe care o am.Povestea mea de mai sus este mult simplificată si rezumată,spatiul nepermitandu-mi sa dezvolt.Dar doresc sa împărtăsesc din experiența mea tuturor care au nevoie de asta.Pentru ca stiu cat de important este sa nu te simti singur,sa întelegi ca ceea ce auzi si suporti sunt doar manifestările unui om bolnav si nu ceea ce esti tu.