Politistul va putea interveni rapid daca este un caz ce pune in pericol sanatatea si securitatea victimei violentei domestice. Acest ordin este complementar ordinului de protectie, se emite imediat fara somatie si fara termen, cu caracter executoriu, si are valabilitate 5 zile. Totusi se poate prelungi pana la emiterea ordinului de protectie
Cu ajutorul acestui instrument, politistul poate intra chiar si cu forta in domiciliu, pentru a inlatura agresorul, chiar daca acesta este titular in contractul de proprietate.
In cazul in care exista un risc crescut pentru victima, se pot dispune urmatoarele masuri: evacuarea din domiciliu cu interdictia de a reveni pe toata durata valabilitatii ordinului de protectie provizoriu, stabilirea unei distante minime de apropiere de victima, confiscarea cheilor, a armelor.
Daca nu sunt respectate masurile, se considera infractiune, si este prevazuta o pedeapsa cu inchisoarea de la 1 luna la 1 an.
Dupa emiterea acestui ordin, politistul se va asigura ca drepturile agresorului sunt respectate, informandu-l corect si indrumandu-l catre un serviciu social specializat pentru gazduire si consiliere.