Autoritatille locale vor dispune scutirea de la plata impozitului pe cladirea de domiciliu si pe terenul aferent acesteia, dar si plata impozitului pe autoturism, pentru parintii copiilor cu handicap grav sau accentuat si ai celor cu gradul I de invaliditate.
Pentru a beneficia de scutire de taxe, cei indreptatiti vor trebui sa prezinte dosarul copilului cu handicap Agentiei Judetene de Prestatii Sociale, unde se va lua act de scutirea de impozit pe casa, teren si masina.
Daca dosarul se depune si la primaria din localitatea unde are domiciliul copilul cu handicap, parintii pot obtine si alte facilitati.
O astfel de masura se impunea, deoarece “În România sunt peste 43.000 de copii cu handicap grav care nu pot beneficia de scutirile de impozite prevăzute pentru adulţii aflaţi în această situaţie. Dar este evident că sarcina financiară pentru îngrijirea acestor copii îi împovărează pe părinţii acestora. Era, deci, un lucru profund incorect care trebuia îndreptat”, a declarat deputata PSD Tamara Ciofu, iniţiatoarea amendamentului ce a fost introdus în Codul Fiscal.