Violenta domestica este un fenomen des intalnit, cu efecte nu doar asupra unei persoane, ci a familiei in intregime - copiii sunt marcati, fiind victime colaterale ale violentelor din familie. Am intrebat specialistul juridic al proiectului Alege demnitatea, consilierul juridic Elena Salculescu, cea care se ocupa de zeci de cazuri de violenta in familie, care sunt principalele piedici si probleme cu care se confrunta in solutionarea unui caz de violenta domestica.
Iata raspunsul acesteia:
In demersurile juridice si mai ales in obtinerea probatoriului necesar actiunii privind emiterea Ordinului de protectie, victima are un rol deosebit de important.
Asta pentru ca, pe de o parte, este persoana care actioneaza in nume propriu, indrumata si ajutata de specialist, iar pe de alta parte se urmareste responsabilizarea acesteia. Femeia are tendinta de a se victimiza, este neincrezatoare la inceput de drum, ca urmare aceasta trebuie sa aiba o motivatie si i se relateaza riscurile la care poate fi expusa prin renuntarea la procedura juridica. Decizia de a continua ii apartine intotdeauna.
Insa, exista situatii cand se produc ingreunari ale solutionarii unor cazuri din motive ce nu tin de persoana victimei si anume:
- strangerea probatoriului pentru dosarul privind emiterea Ordinului de protectie este ingreunat de anumite institutii prin refuzul de a emite cat de repede raspunsuri cu privire la plangerile penale (din practica, un post de politie a fost amendat de catre instanta pentru refuzul de a emite un raspuns la plangerea penala);
- persoane din institutii publice care emit judecati de valoare fata de femeia abuzata;
- procedura greoaie privind inscrierea minorilor la alte scoli, la momentul schimbarii domiciliului victimei;
- locuri de cazare in numar foarte mic in centrele de asistenta mama si copil pentru femeile victime ale violentei si copiilor acestora;
- erori ale grefierilor de instanta.
Autor: Lilia Mindru